Cu o tematică la fel de devastatoare precum ne-au obișnuit deja cei de la Cattle Decapitation, noul album „Terrasite” descrie o nouă variantă de distrugere în masă a omenirii, și de data asta provocată chiar de mâna celor care o compun, voluntar sau nu. Termenul „terrasite” este o invenție a solistului ce alătură cuvintele „terra” – pământ și „site„, ce provine din grecescul „siltos” – mâncare, astfel încât noi devenim paraziții ce tratează mediul în care viețuim în ceva ce vom devora până la distrugere.
Compus din zece piese, dintre care una de peste 10 minute, albumul dărâmă recorduri de viteză, de cele mai multe ori setate astfel tot de către ei, de dinamici asurzitoare și brutalitate ce te îndeamnă să te-ntrebi până unde mai poate escalada. Debutat cu „Terrasitic Adaptation„, suntem confruntați cu o serie de noi efecte sonore care scot materialul discografic în prim plan față de cele anterior lansate și un simț al dramaticului pronunțat. Vocalul clar și ce bate-n extraterestru se împletește în țesuturile compacte ale chitarei melodice și pline de cârlige sonore și ale tobelor rapide și pline de blast-uri.
Legendele death grind nu dezamăgesc nici pe piese precum „We Eat Our Young” sau „Scourge of the Offspring” unde ești azvârlit în mijlocul uraganului, elementele simultane fiind greu de asimilat la o primă ascultare, însă un lucru extrem de important de menționat ar fi că linia melodică nu este sacrificată nicio secundă pe întregul album, în ciuda tehnicului care poate fura atenția inițial.
Ancorele nesfârșite care să-ți rupă capul atât fizic cât și mental și cu o fervoare greu de conceput și imaginat într-un context live, tehnicile vocale impresionante pentru un astfel de gen, părțile de clean ce dau o savoare în plus pieselor („Scourge of the Offspring”, „The Insignificants”, „Solastalgia”), interludiile melodice superb introduse în complex ce bat în orchestral („The Insignificants”, „The Storm Upstairs”) și distrugerea oricăror limite tehnice în contextul brutalului fac din album o continuare cât se poate de potrivită la „Death Atlas”.
Compoziții precum „…And The World Will Go On Without You” sau „A Photic Doom” se traduc într-o urgență de a lua act, iar opririle calculate cuplate cu secțiunile aproape Gojira-like, solo-urile cu rol de respiro și capacitatea incredibilă a vocalului de a trece de la shrieks la growl-uri și clean-uri fără efort, impresionează și fură atenția.
Albumul se încheie cu cea mai lungă piesă, „Just Another Body”, o epopee debutată cu un pian melancolic și o atmosferă pe cât de apocaliptică, pe atât de teatral pusă-n fața ascultătorului, ce devine treptat o călătorie prin schimbări de măsuri, synth-uri cu ecou și o performanță vocală aproape cu personalități multiple. A doua jumătate a piesei devine un deliciu pentru emoția pe care reușește să o transmită, fantomaticul „what is left behind” abandonând audiența în melancolia unui viitor incert.
„Terrasite” este așadar, în sine, o continuare logică pentru pandemia tradusă-n „Death Atlas”, cu un adaos de emoție, un plus adăugat la construcția liniilor melodice și o execuție care depășește capacitățile de înțelegere a multora dintre noi, un material de neratat pentru fanii genului.
