Sleep Token și-au creat deja un renume printre fanii de nou în lumea metal încă de la albumele precedente, însă odată cu noua lansare avântul trupei pare de neoprit. Doar în ultimul an, trupa a reușit să spargă rândurile anonimității și să ajungă printre cele mai vânate nume din industrie. Cel mai mult a contribuit la interesul crescut față de materialele lor ultimul material discografic, lansat în luna mai a anului trecut, „Take me back to Eden„.
Cel de-al treilea album al Sleep Token numără 12 piese, dintre care câteva sunt considerate deja single-uri de succes, provocând mare vâlvă în analele internetului, atât contradictorii, din partea fanilor old school, cât și de entuziasm legat de direcția muzicală lipsită de limite a trupei. Am divizat recenzia în două secțiuni: una legată strict de partea muzicală, iar cealaltă de povestea materialului.
Materialul debutează cu primul single „Chokehold„, probabil și cel mai cunoscut de pe acesta, până în prezent. Fiecare piesă, inclusiv anterior menționata, merg pe structura pe care o putem considera deja clasică a trupei: o voce clean, cu accente apăsate pe pronunție și instrumental care sare prin diferite arii ale metalului, în special modern, cu multiple breakdown-uri și influențe progresive sau tech. Albumul acesta însă merge mai departe spre experimental și ajunge adesea în aria pop-ului sau a R&B-ului, cu melodii care-ți prind urechile și ritmuri molipsitoare.
„The Summoning” urmează aceeași rețetă, vocalul făcând cascadorii modelate ca un instrument adițional pe întregul compoziției. Versatilitatea este cuvântul cheie care descrie atât trupa, cât și diferitele abordări vocale ale lui Vessel. Piesa aduce aminte de materiale anterioare, poate în cea mai mare măsură pe acest material, instrumentalul fiind cât se poate de tehnic, cu suficiente pasaje care poartă aceeași linie melodică în și afara agresivității. Outro-ul reprezintă experimentul R&B al piesei, introdus de un interludiu atmosferic.
„Granite” iese în evidență printr-o lirică emoțională pusă-n scenă cu ajutorul unui fundal atmosferic și un o abordare vocală cu structuri R&B, pe când „Aqua Regia” jongleză cu efecte de pian, oferind auzului un moment de respiro care iese din sfera metalului destul de mult, însă în întregimea albumului se integrează de minune.
„Vore” reintroduce elementele clasice ale trupei și câștigă din nou atenția fanilor vechi cu un asalt blackgaze care trezește simțurile și se abate asupra ascultătorului violent, însă evoluează spre linii melodice bine construite și ușor de digerat, irezistibile, devenind una din preferatele imediate.
„Ascensionism” se reîntoarce pentru o clipă către punerea în lumină a liricii, dezgolite de un pian solitar și o voce expusă, împreună cu „Are You Really Okay?” și-a sa acustică rece. „The Apparition” urmează relativ aceeași cale, însă devine instant preferată prin combinarea elementelor anterior folosite, către un crescendo atât liric, cât și instrumental, sensibilul fiind evidențiat și datorită efectelor synth de proporții epice.
„DYWTYLM” rămâne complet în sfera R&B-ului, pop, pe când „Rain” aduce mult așteptatul dur înapoi în schemă, în special în a doua sa jumătate. „Take me back to Eden” debutează cu un intro atmosferic, plin de dramatism și cu o expunere brută, dar o linie melodică care-ndeamnă la îngânare. Epicul descrie iarăși ideea piesei, de altfel, lăsând impresia că a fost gândită cu live-ul în minte. Evoluția piesei și intensitatea sa atât pe plan emoțional, cât și instrumental te poartă într-adevăr în eter și-napoi.
„Euclid” încheie albumul menținând sentimentul de grandios, ecourile vocale și ritmurile R&B fiind elemente de bază pe de-a-ntregul.
Am lăsat analiza liricii la final fiindcă unul dintre elementele importante pentru care trupa este cunoscută este povestea din spatele măștilor. Albumul, de altfel, a pus capăt unei trilogii de materiale discografice, ce trasează parcursul vocalului, Vessel, prin călătoria sa de autodescoperire și eliberare de relații toxice atât cu sine, cât și cu cei din jur, precum și o luptă metaforică cu, ocazional, antagonistul său, Sleep.
Luând însă povestea în ordine „cronologică”, acest material discografic ni-l înfățișează pe Vessel captiv în atracția sa incontrolabilă față de o nouă apariție, ca și când ar fi amanții scriși în stele, chiar dacă acesta luptă împotriva aparentei sorți cu întreaga ființă (“tangled up like branches in a flood”, “in a chokehold”, „Even if it hurts me, Even if I can’t sleep” – “Chokehold”). Sleep apare în fundal, drept supervizor a ce urmează să se întâmple.
Lupta lor contra a ceea ce părea destinul nu putea avea decât un singur final scris încă de la început, astfel încât, în ciuda numeroaselor impedimentele, Vessel este reunit cu persoana sortită, alături de care se înalță în iubirea care-i leagă (“blood trail, red in the blue”, „you’ve got my body, flesh and bone”, “river running right into (them)”, „the taste of the divine” – “The Summoning”). Printre emoțiile de împlinire în fața tentațiilor, avem însă un prim semn de îndoială din partea lui Vessel și neîncredere în ce poate aduce relația: „Did I mistake you for a sign from God / Or are you really here to cut me off?”.
Cealaltă persoană îl consumă, îi crează dependență și depășește fizicul, dar fundația totului începe să se clatine (“is more than just somebody in (their) passenger seat”, „You say you want me but you know I’m not what you need” – “Granite”). Vessel tinde înspre substanțe toxice („Sugar on the blood cells, carbon on the brain / Out of Eden’s vices running through my veins”, „Oxytocin running in the ether”, – “Aqua Regia”), ce îi captează întreaga ființă.
Cuplul prins în tumultul relației și relații fizice care îi “getting swallowed whole” („Your viscera welcome me in”, „Are you in pain like I am?” – “Vore”), dar la care nici unul nu e pregătit să renunțe (“no one will ever go”), ajunge în final într-un punct fără întoarcere, din care reies răni și furie și din care Vessel decide să se retragă (“Your reflection, your bitter deception”; “Who made you like this?”; “Lipstick, Chem trails, red flags, pink nails” – “Ascensionism”). “Are You Really Ok?” indică către o posibilă încercare de suicid din partea celeilalte persoane, într-o ultimă tentativă toxică de salvare a relației. Asta îl convinge pe Vessel că sfârșitul „sortiților” este inevitabil și că tot ce își doreau la început a devenit un simplu vis, poate chiar stins din teama de a se iubi pe sine spre final (“scar will never fade”, „You turn up in the reveries of my mind / I wake up to a suicide frenzy / Loaded dreams still leave me empty” – “The Apparition”; ”do you wish that you loved me”, „I’d rather not remind myself and leave it all behind / And I’ve tried so hard to fix it all but nothing seems to help / But I cannot hope to give you what I cannot give myself” – ”DYWTYLM”).
“Rain” devine în acest context o scrisoare de adio către celălalt în care Vessel pledează pentru o ultimă experiență senzorială (“the vicious cycle was over”, „Will you cleanse me with pleasure?”), în timp ce în piesa eponimă a albumului Vessel devine martor al haosului creat în urma relației (“I’m a winged insect you’re a funeral pyre”), asociindu-și sinele cu simbolul finalității absolute, a morții. Compoziția trece prin diferite stagii ale suferinței, de la escapada din valul ceții rămas după sfârșitul cuplului („We dive through crystal water / Perfect oceans / But no one told me not to breathe”), până la procesarea evenimentelor (“missed calls, answer phones from people I just don’t trust”, “two days since […] and I’m still messed up”) și în final, până la acceptarea pierderii (“We’ve no idea what we’ve got until we lose it”) și o tranziție către un ultim răget de furie pentru sfârșitul neașteptat (“I don’t know what’s got it’s teeth in me, but I’m about to bite back in anger”).
Outro-ul piesei se întoarce instrumental și liric la “Chokehold”, revenind astfel la inocența pierdută în tot procesul. Deși „Take me back to Eden” în sine poate reprezenta o încheiere potrivită a albumului, “Euclid” reinforțează ideea acceptării și a faptului că Vessel este pregătit să meargă mai departe fără acea persoană („I just need to leave this part of me behind”, „I must be someone new”, “you will not be mine”).
Sleep Token reușesc cu acest material discografic să-și extindă propriile orizonturi și bariere preponderent prog înspre genuri ușor accesibile, forțând în același timp și ascultătorul să facă asta. Explorările ating un spectru larg de culori și emoții, iar sentimentul de grandoare rămâne elementul constant pe parcursul său. Incită la deschiderea către noi idei muzicale, îndrăznește să meargă dincolo de limite și nu dă greș, dovada fiind clară în popularitatea crescută a trupei odată cu această lansare.
