Noutăţi

Concert The Dignity Complex, First Division și Till Lungs Collapse, sâmbătă 17 martie în Club Motiv

Sâmbătă, 17 martie, are loc concertul brașovenilor The Dignity Complex care vor cânta în Club Motiv (Calea Victoriei 48-50) începând cu ora 20:30. Acesta este un concert organizat de 7inc și face parte din seria de evenimente “QM Nights”.

The Dignity Complex este o trupă de progressive metal din Brașov. Ceea ce face ca sound-ul trupei să fie original sunt pasajele agresive care se îmbina cu cele melodice. Trupa a realizat un EP în Ianuarie 2017. Acesta este intitulat “Accede” și poate fi ascultat șau cumpărat de aici. La baza pieselor stau influențele trupelor The Contortionist, Rosetta, Substructure, Fallujah, Veil Of Maya, If These Trees Could Talk. Artiștii au concertat de-a lungul timpului alături de Veil Of Maya, Apostate, Give em Blood și Last Remains. Un live cu brașovenii poate fi vizionat aici.

 

 

 

First Division este o trupă groovy hardcore din București. Instrumentiștii îmbină muzica groove cu cea beatdown, aceasta fiind acompaniată de voce în stil rapcore . Trupa a luat naștere în 2006 în Brăila. Anul 2013 este anul lansării primului lor album, “Assumed Brain Robbery”, care poate fi ascultat aici. First Division au împărțit scena cu trupe ca Last Hope.

Till Lungs Collapse este o trupă de melodic hardcore din București. Aceasta a fost fondată în 2012 din pasiunea pentru muzică, pasiune de a explora un gen mai intens ancorat în melodic hardcore. Primul lor material, “Desuetude” a fost lansat în 2015 și conține șase piese. Albumul poate fi ascultat integral aici. Till Lungs Collapse au concertat alături de Expectations (BG), Polar (UK), Ready Set Fall (IT), Forgotten Tears (IT).

Program:

20:30- Doors Open

22:00- Till Lungs Collapse

23:00- First Division

00:00- The Dignity Complex

Headfullofnoise Afterparty

 

Biletele pot fi cumpărate online de aici. Prețul unui bilet este de 15 lei (primele 30 bilete) și 25 lei (restul de bilete până la 100). Accesul este permis în limita spațiului disponibil.

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!