Seria de concerte #LightSessions va lua sfârșit pe 27 septembrie, cu o reprezentație inedită a formației basarabene Delta Pe Obraz, intitulată „The Autumn”, în București.
Ultima lună de adieri călduroase se apropie de final, așadar, cât de curând, ne vom lua rămas bun și de la concertele outdoor, pentru întreaga perioadă a sezonului rece. Cel mai bun prilej de a sărbători o vară reușită e ultima ediție Light Sessions, în cadrul căreia Delta Pe Obraz va aduce în scenă un concept nou. Privim optimist înainte cu „The Autumn”.
„Light Sessions” este o serie de concerte organizate de BandBook în colaborare cu Expirat Halele Carol din București, din dorința de a ne aduce mai aproape de artiști, într-un cadru intim, sub cerul liber. Provocarea lansată trupelor va fi aceea de a veni în fața publicului din București cu interpretări stripped-down, acustice sau down tempo ale muzicii lor.
Conceptul Light Sessions din acest sezon se încheie într-un format mai intim decât ne-a obișnuit, întâmpinând toamna cu poezie, apropiere și rock-ul atât de îndrăgit al basarabenilor de la Delta Pe Obraz. Formația a trecut Prutul în luna martie, ajungând direct în Expirat cu un show electrizant și se întoarce de această dată cu un concept nou „The Autumn”. Concertul se bazează pe o atmosferă mult mai liniștită prin intermediul căreia își propune să atingă niveluri mai adânci și mai intime de profunzime.
Delta pe Obraz se naște în 2016, la Chișinău, când Gheorghe Gușan și Cristian Chirila, colegi la actorie, încep să se joace cu poezii pe acorduri de chitară, oscilând sonor între poetry rock și folk. POT Music, concursul pentru tinere talente din Republica Moldova, aduce în peisaj alte două personaje, din zona indie-rock și în scurt timp Delta pe Obraz devine o trupă care începe să se facă remarcată, în deschiderea concertelor Fără Zahăr, Gândul Mîței, Coma sau Luna Amară.
În prezent, băieții au adunat mai multe concerte inventive în portofoliu, fiind într-o continuă metamorfoză artistică, de la concepte acustice, până la format de cântare silențioasă și, iată, pe 27 revin cu încă o transformare muzicală. În plus, Delta Pe Obraz stârnește interesul prin provocarea pe care și-au impus-o încă de la debutul scenic din România, să scoată o piesă în fiecare dată de 20 a lunii. Din povestea lui „20” se desprind deocamdată „Minte-i Frumos”, „Epitaf”, „Nu mă ating”, „Fluturi”, „Limpede” și „Obuze” – ultimul single lansat.
„Între artist și public, la concerte există de cele mai multe ori o barieră invizibilă, pe care ambele părți și-ar dori, credem noi, să o dărâme. Ne-am întrebat cum am putea oare face asta și ne-am dat seama că soluția este, poate, o renunțare la artificii, la roluri și la rutină. A rezultat un concept special pentru vară, cu concerte la apus: ceva light, cu gheață. I-am provocat și pe artiști să-și adapteze ușor conceptul de spectacol și abia așteptăm să savuram împreună ce ne-au pregătit”, a declarat echipa Bandbook despre seria Light Sessions.
Biletele sunt disponibile prin iaBilet.ro:
https://www.iabilet.ro/site/event/88746/
● Early Bird – 50 lei
● Pre-sale – 60 lei
● At the door – 70 lei
● Elevi și studenți – 30 lei – Biletele valabile doar at the door în baza carnetului de note sau a legitimației de student
Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.
Mai multe detalii despre concert se pot găsi pe pagina dedicată: https://fb.me/e/16aca8FYp
Un eveniment marca BandBook.
BandBook reprezintă platforma de servicii integrate care le oferă artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora, de la fani, la organizatorii de evenimente, până la actorii media relevanți din piață. Misiunea platformei este să le ofere artiștilor, fie ei cu un nume deja sonor sau aflați la început de drum, acces la o gamă personalizată de servicii, care să îi ajute să își atingă și să își fructifice potențialul.