Noutăţi

Concert death metal și noul album Angerseed în Capcana

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00 fanii death & heavy metal sunt invitați în Capcana la concertul trupei Angerseed din Ungaria. Deschiderea o asigură cei de la VADÁSZ.

Angerseed a apărut la sfârșitul anului 2007 la inițiativa lui Peter D. Maniak (voce) cu un obiectiv muzical clar: DEATH METAL. În ultimii 10 ani trupa a susținut în mod constant concerte atât în Ungaria cât și dincolo de granițe, având mereu feedback pozitiv din partea publicului vizavi de prestația live. În tot acest timp Angerseed a ajuns împartă scena cu nume importante precum Behemoth, Asphyx, Morgoth, Tankard, Krisiun, Mayhem, Decapitated, Hate, Cryptopsy, Borknagar, Anaal Nathrakh, SepticFlesh, Cattle Decapitation și mulți alții.

Trupa are în prezent 3 albume lansate: Dawn of a New Kingdom (2012), The Proclamation (2016) și cel mai nou EP Forever Burning Hatred disponibil din 30 noiembrie 2019. Concertul de sâmbătă îi aduce din nou pe scena din Capcana pe Peter D. Maniak – voce, Viktor Nagy – chitară, Márk Mészároș – chitară, Attila Dudás – bas și Árpád Szenti – tobe.

În 3 decembrie 2018 Angerseed a sărbătorit în Timișoara 10 ani de existență printr-un concert LIVE tot în clubul Capcana.

Accesul la concert costă 20 de lei. Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe Facebook: https://www.facebook.com/events/324921585012804

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de cinci ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...