Noutăţi

Cine sunt Adastia şi Claymore, trupele care deschid concertul Kratos din 6 mai

kratos

Lansare celui de-al doilea album Kratos, „Arlechino”, va avea loc printr-un concert programat vineri 6 mai 2016, în Club Fabrica (Bucureşti). Albumul va fi scos de casa de discuri finlandeză Inverse Records.

Cele două formaţii care vor deschide concertul sunt Adastia şi Claymore.

ADASTIA (symphonic power metal/Craiova)

Formată în urmă cu mai puţin de un an, Adastia este o trupă în plină ascensiune. Extrem de bine apreciată de public chiar de la primele sale apariţii scenice, Adastia a pornit la drum într-o formulă perfectă. Alături de fermecătoarea voce a Addei Witch, componenţa include pe Dan Scurtu (chitară, ex-Avatar), dar şi categoria grea a celei mai cunoscute formaţii craiovene (Cătălin Brînzan – bas şi Marian Călin – tobe, ambii din Avatar).

CLAYMORE (symphonic black metal/Bulgaria)

Formaţia bulgărească revine în România după ce de-a lungul anilor au deschis show-uri memorabile în Bucureşti, împărţind scenă cu greii metalului – Dimmu Borgir, Primordial, Exodus, Overkill, Graveworm sau Lord Belial. Blackerii bulgari vor prezenţa publicului din România ambele lor albume, „Prolonged Active Antagonism” şi„Vengeance is Near”, într-un concert energic, melodic dar şi agresiv în acelaşi timp.

Bilete:
http://www.bilet.ro/event.php?id=7499
http://www.iabilet.ro/bilete-concert-de-lansare-al-noului-album-kratos-alături-de-cvintetul-bella-musica-25117/

Eveniment Facebook:
http://www.facebook.com/events/197659800601351

Organizator:
Asociaţia Culturală SpectacolArt Bucureşti
http://www.facebook.com/spectacolart

CLUB FABRICA (Str. 11 Iunie nr. 50, sector 4, Bucureşti).
http://www.fabrica-club.ro

Vineri, 6 Mai 2016, ora 20.00 (ora de la care se permite accesul publicului).

Mijloace de transport: tramvaiele 7, 23, 27, 47 – staţia Gramont.

Pe durata concertului sunt permise fotografiatul şi filmatul. Este interzis accesul cu produse aduse din afara clubului. Stand de CDuri şi tricouri la acest concert.

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top