Cronici concerte

Câteva cuvinte despre Doom Over Bucharest III

Sâmbătă seara, pe 29 aprilie, a avut loc cea de-a treia ediție Doom Over Bucharest, organizată de Live Nation Promotions, în cadrul căreia am putut urmări concertele formațiilor Descend into Despair, Abigail, Clouds, Funeral și Shape of Despair. Evenimentul a avut loc în clubul Quantic din București, care a găzduit și ediția precedentă, ce s-a desfășurat la sfârșitul lunii noiembrie 2016.

Clujenii din Descend into Despair au deschis seara; spectacolul lor a început pe la 19:45, după un scurt intro orchestral, în fața unui public surprinzător de numeros. Din punct de vedere muzical, ei respectă cu strictețe trăsăturile genului abordat, funeral doom metal, și nu prea se abat de la tiparele sale; piesele foarte lungi, lente și repetitive sunt marcate de vocalele harsh, joase, iar instrumentația are un rol atmosferic accentuat, clapele având un rol deosebit în realizarea ambientului. Setlistul lor a inclus și cântece precum Damnatio Memoriae, Demise și Silence in Sable Acrotism, care sunt preluate de pe viitorul lor album, Synaptic Veil, ce va fi lansat pe 5 iunie. Am remarcat câteva pasaje deosebite, caracterizate de ample elemente orchestrale și corale, care au reușit să mai rupă monotonia compozițiilor, destul de repetitive și similare între ele. Descend into Despair au anticipat astfel ceea ce urma să auzim în următoarele ore în sala de concerte din clubul Quantic.

Câteva dintre formațiile prezente la Doom over Bucharest III au oferit audienței mai multe surprize; prima a venit din partea trupei bucureștene Abigail, care a pregătit un interludiu acustic alături de invitata lor Laura. Au interpretat astfel și un cover al piesei Sinking Ships, compsă de Trees of Eternity, în ceea ce a fost poate cel mai frumos și inedit moment al întregii seri. Artiștii au avut parte de un public ceva mai numeros și mai energic, cu care au comunicat mult mai mult dovedind o atitudine mai faină, prin comparație cu precedenții. Mi-au plăcut destul de mult compozițiile lor, care sunt ceva mai rapide și ritmate, prin comparație cu cele ale altor trupe de death/doom. Muzica Abigail include trăsături din multe alte subgenuri, păstrând însă o atmosferă și un sunet uniform. În încheierea concertului au cântat cea mai cunoscută melodie a lor, Sonet, spre bucuria specatorilor prezenți.

Evenimentul a oferit ascultătorilor și momente frumoase și melodice, cu o atmosferă ceva mai puțin sufocantă sau tristă. Clouds m-au surprins din acest punct de vedere prin interpretarea In The Ocean Of My Tears, alături de solista Natalie Koskinen din Shape of Despair, cu care au colaborat și pentru varianta de album a piesei. Publicul prezent în număr maxim la acest concert a fost încântat de ceea ce a oferit supergrupul fondat de Daniel Neagoe, artistul român renumit pentru numeroasele sale colaborări cu diferite formații de doom metal din lume. Atmosfera a fost potrivită pentru genul abordat – scena întunecată, luminată vag într-un albastru închis de proiectoare și sunetul făcut special pentru a accentua latura ambientală a instrumentalului. Vioara a fost omniprezentă, contribuind și ea la acest aspect. Trupa și-a axat lista de cântece pe noul lor album, Departe, lansat anul trecut, și nu am auzit din păcate ACEA piesă de pe Doliu, If These Walls Could Speak. Popularitatea grupului între fanii de doom din România garantează că aceștia vor reveni curând într-un nou recital, probabil după ce-și vor lansa viitorul EP, Destin, la care lucrează momentan.

Am avut parte și de două premiere: prima, prezența norvegienilor de la Funeral în România, și a doua, o interpretare a unei piese de pe viitorul lor material. Versurile acesteia sunt scrise în norvegiană, așa că nu i-am înțeles nici titlul și nici mesajul, însă pot spune că are un breakdown fain, fiind în același timp frumoasă și parcă ceva mai puțin întunecată și sobră față de celelalte cântece ale trupei de funeral doom metal. Au fost și singura formație care folosește aproape exclusiv vocale clean, în special pe materialele mai recente. Mi-a plăcut buna lor dispoziție și prezența scenică, dar și faptul că au interacționat mult mai mult cu publicul, meritele fiind îndeosebi ale solistului lor, Sindre Nedland, care mi s-a părut foarte expresiv și implicat. Scena a fost mai puternic iluminată, și am putut vedea chipurile muzicienilor clar, păstrând însă atmosfera sobră cerută de un astfel de concert.

Încheierea serii a fost făcută de alți bătrâni ai subgenului funeral doom, Shape of Despair. Finlandezii au urcat pe scenă după miezul nopții, când deja numărul celor din public începuse să scadă. Atmosfera a fost similară cu cea din timpul concertului Clouds, dar au beneficiat de un joc de lumini ceva mai bine creat. Spectatorii au fost receptivi în mare parte, deși trupa nu m-a impresionat defel cu prezența scenică și nici nu a comunicat în vreun fel cu cei prezenți. Din punct de vedere muzical, am remarcat echilibrul între vocea lui Henri Koivula și Natalie Koskinen, ea reușind să echilibreze melodiile prin vocalizele sale. Piesele sunt foarte lungi și lente, heavy pe alocuri, iar trăsăturile clasice ale genului sunt ilustrate într-un stil unic caracterizat de prezența vocalelor feminine. Ambientul clubului Quantic, a cărui sală de concerte este iluminată de câteva proiectoare cu lumina albastră, este potrivit pentru un eveniment axat pe aceste genuri muzicale, întunecate, sobre și atmosferice. Shape of Despair au cântat foarte mult, însă cântecele mi s-au părut mult prea repetitive, chiar și pentru o trupă de funeral doom metal.

Am fost plăcut impresionat de sonorizarea mult mai bună prin comparație cu ce am mai auzit la alte evenimente găzduite de același club sau la ediția precedentă Doom over Bucharest. În timpul concertelor Descend into Despair și Shape of Despair accentul a căzut pe instrumentație iar vocea a fost destul de scufundată în mix, aducând astfel în prim plan trăsătura ambientală a muzicii celor două grupuri. Funeral a avut și ea un sunet bun care a scos vocea în evidență, potrivindu-se astfel stilului ultimelor materiale ale formației și schimbărilor pe care le-a suferit muzica sa. Clouds și Abigail au avut o voce echilibrată cu instrumentalul, fără a se depăși una pe cealaltă în vreun fel, rezultatul final fiind unul armonios.

Pentru spectatori, a fost pus la dispoziție un stand de merch bogat, dar care nu a oferit decât CD-uri sau accesorii vestimentare cu trupele prezente la festival (excepție: am văzut CD-uri cu Mourning Sun, care au cântat acolo cândva prin octombrie). Nu au fost cozi la bar, iar terasa amenajată a fost plină aproape în permanență. Quantic a dovedit încă o dată că poate asigura o atmosferă plăcută și lipsită de probleme celor care aleg să meargă la concertele susținute acolo, chiar dacă numărul celor care participă este relativ mare. Drept încheiere, consider că Doom Over Bucharest III a fost un eveniment reușit și interesant, care promovează o scenă puțin apreciată și mediatizată în țara noastră.

Habar n-am ce să zic aici, la rubrica asta. Am o reputație de hater și scârbă, dar eu sunt de fapt un mieluț fericit și blând...

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...