Dacă sunteți prezenți destul de des în social media probabil sunteți deja la curent cu micul scandal care-i implică pe Billie Eilish și Van Halen. Dacă nu, pe scurt, această adolescentă, de doar 17 ani, s-a trezit cu un scandal monstru pe cap fiindcă nu știe cine-i Van Halen. Halen, așa cum e și firesc în umila-mi opinie, a reacționat în apărarea ei (aplauze, vă rog). De aici pornește ideea scurtului editorial de astăzi.
Cu toții cred că avem la activ cel puțin un episod de acest tip de music shaming, cum îi zic americanii, adică de a băga oamenii cu capul în pământ pentru că-și exercită dulcea libertate de a-și alege gusturile muzicale și, îndeosebi, a adolescenților de a-și căuta apartenența la un anume grup orientat muzical mai mult sau mai puțin pe placul nostru personal.
Observ, așa cum era și în timpurile adolescenței subsemnatei, atât fizic, dar în special în rețelele sociale (că acolo suntem cei mai viteji) sau grupurile dedicate rock-ului o aversiune fără seamăn față de ființe în situații asemănătoare cea a lui Billie. Asta însă nu se oprește aici. Se manifestă fără urmă de logică și în rândul acelui măreț underground pe care-l promovăm ca fiind bătut de soartă când, în fapt, îi facem rău chiar noi înșine, sau în rândul trupelor care-i dau viață. Ceea ce este complet ilogic este marketing-ul absurd pe care îl trimitem în lume cu picioare scurte dar un nas ce se ia la întrecere cu Pinocchio, și anume, că suntem o comunitate unită. Cea mai unită din rândul genurilor muzicale. Cine a trecut de vârsta la care a fost ademenit de acest marketing mincinos știe deja, pe propria piele, cât de departe de adevăr este, de fapt. Și zicem cu toții asta, atunci când am avea nevoie de o aplicabilitate reală a acelei publicități, cu un amar și o resemnare în voce care, personal, nu face decât să îmi inducă dorința de ieșire (where is that freakin’ exit sign, ma’am?).
Păi bine, să o luăm rațional. De ce ai pleca de la ideea că un copil care abia își descoperă sinele și cu ce rezonează știe cine-i un nene care era în vogă acum x ani? Dar de ce nu îl înveți în loc să-l trimiți la colț ca pe un proscris ce ți-a jignit cunoștințele? Tu te-ai născut cu acele cunoștințe?
Trecând însă chiar și peste acest shaming axat pe o anumită trupă, există cel mai general și cel mai des întâlnit. Cel legat de genul muzical. Că e folk, că e thrash, că e post ceva, nu contează. Ce este bine și corect e ca toată planeta să asculte ce asculți tu. Că tu știi mai bine. Oameni buni, des mă întreb de ce avem o astfel de gândire. Te face un om mai bun că asculți x gen? Ai tu cumva aceleași trăiri cu cel care se regăsește în altceva? Aveți aceeași viață, aceleași experiențe definitorii? Nu avem oare cu toții loc, indiferent de ce ne gâdilă percepțiile? Te influențează cu ceva ce alege un om pe care poate nici nu îl cunoști?
De reținut. Muzica este, poate, cea mai personală plăcere a muritorilor. Nimic și nimeni nu ar trebui să o influențeze, de altfel nici nu o poate face. Gravitezi spre ceva anume cu un motiv care poate te definește, poate te face unic în felul tău și pe care poate doar tu îl poți spune, însă nu datorezi nicio explicație nimănui legat de această alegere care trebuie să fie DOAR A TA. Ce alege cel de lângă tine trebuie să aibă aceeași libertate de alegere ca tine.
