Cronici concerte

Cam așa a fost la Folk and Metal evening…

Rusidava Music ne-a prezentat în seara zilei de 19 martie un nou eveniment dedicat promovării undegroundului românesc, închinat de această dată trupelor de folk și melodic metal. Intitulat Folk and Metal evening, evenimentul a avut loc în clubul Quantic Pub începând cu orele 20:00.

Primii care au urcat pe scenă au fost Dark Aeclipse, o trupă bucureșteană de metal formată recent care interpretează o combinație între thrash și melodic death metal. La începutul concertului, sala deja se aglomerase, iar publicul a fost destul de receptiv la recitalul susținut de băieți. Aceștia au cântat câteva piese originale iar la final au încercat un cover după Cine iubește și lasă, ascultătorii având însă păreri mai degrabă negative despre interpretarea cunoscutei melodii folclorice, care parcă nu s-a potrivit atât de bine în cadrul concertului. La sfârșit, trupa a fost rechemată pe scenă de public, care s-a dovedit a fi foarte prietenos cu nou-înființata trupă.

dark aeclipse

După Dark Aeclipse, pe scenă au urcat Adastia, o trupă de symphonic power metal din Craiova. Muzica lor, influențată de trupe precum Sirenia, Nightwish sau Xandria a fost radical diferită de ceea ce am auzit din partea precedentei trupe. Solista Adda a îndemnat încă de la prima melodie la mișcare, cei din primele rânduri răspunzând prin headbang apelului acesteia. Craiovenii au avut parte de o sonorizare mai bună, remarcabilă mai ales prin faptul că vocea a fost la un volum foarte bine reglat (cel puțin așa s-a auzit în spate, mijloc), acest fapt ajutând-o pe Adda să se impună foarte bine. Are o voce plăcută, dar și din punct de vedere instrumental Adastia stă bine; totuși, publicul nu a fost atât de receptiv precum m-aș fi așteptat. Trupa n-a fost rechemată și nici prea multă mișcare n-a fost, cu excepția celor din rândurile mai apropiate de scenă.

adastia

E-an-na au urmat mai apoi pe scenă. Sibienii au fost așteptați cu multă nerăbdare, iar exigențele fanilor au fost fără îndoială satisfăcute. Cu o activitate intensă pe scena tânără de metal, trupa care a lansat recent un nou videoclip pentru single-ul Sârbă Ciobănească a trezit în cei prezenți pofta de dans, horă și voie bună. Fără prea multe introduceri, au început să cânte cu multă energie și entuziasm, lucru ce a fost răsplătit din plin de public prin mosheală, headbang și hore. Ritmate și vesele, piesele lor se remarcă prin o instrumentație destul de complexă pentru genul abordat, instrumentele tradiționale având aceeași importanță precum chitările și tobele, putând fi auzite în permanență în timpul recitalului. Andrei Oltean (voce, instrumente tradiționale) a părut impresionat de reacția fanilor, zâmbind mai mereu când se adresa publicului. De remarcat că membrii E-an-na au avut multă prezență scenică și o atitudine foarte faină față de cei prezenți.

e-an-na

Horele începute de E-an-na s-au oprit pentru scurt timp odată ce trupa și-a încheiat bisul, pentru a le permite celor din Ka gaia an să-și facă probele de sunet și pregătirile necesare începerii primului lor concert după o lungă pauză. Revenirea trupei a fost așteptată îndelung, iar vestea unui prim concert s-a răspândit imediat în underground. Cu sala plină, bucureștenii și-au început concertul. Membrii, care mai pot fi întâlniți și prin An Theos sau Dark Fusion, nu au pierdut timpul și au cântat cu multă energie până la sfârșit. Din nou, publicul s-a dovedit foarte receptiv, și-am avut parte de hore, mosheală și headbanging cât cuprinde; au avut toate motivele să primească pe cei din Ka Gaia An cu atât entuziasm, căci muzica a fost interpretată fără greșeală iar sunetul a fost foarte bun. La sfârșit, au fost prezentați membrii trupei, care s-a înnoit prin aducerea la clape a violonistei din An Theos, Irina Movileanu. După bis, concertele s-au încheiat și petrecerea s-a mutat jos, la primul nivel al Quantic Pub, unde s-a mai stat până-n zori.

Ka gaia an

Atmosfera a fost foarte plăcută, iar publicul numeros (mai ales dacă avem în vedere că simultan avea loc un concert Luna Amară în clubul Fabrica) a demonstrat că scena underground și-a revenit, în mare parte, după lovitura primită, iar deznădejdea a fost înlocuită acum de și mai mult entuziasm ca înainte. Este de apreciat faptul că au început să vină mai mulți oameni la concerte – poate chiar s-a schimbat mentalitatea majorității. S-a făcut mosh, s-a dansat, s-au încins hore și s-au vânturat plete, iar trupele au fost aclamate la final, indiferent că erau mari sau mici.

Din punct de vedere al sonorizării, nu prea ar fi nimic de comentat. Cu mici excepții la început, s-a auzit bine, la un volum potrivit – nici prea tare nici prea încet. Deși de obicei instrumentele tradiționale sunt greu de redat corect, la evenimentul de sâmbătă nu a fost nicio problemă cu acestea, din fericire. Cum muzica interpretată de E-an-na se bazează foarte mult pe sunetul tradițional, aici aș menționa un mare plus pentru echipa de ingineri de sunet care s-a ocupat de seara metal.

În final, pot spune că a fost o seară reușită, și sper ca evenimente similare să se repete în viitor.

Habar n-am ce să zic aici, la rubrica asta. Am o reputație de hater și scârbă, dar eu sunt de fapt un mieluț fericit și blând...

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...