Pentru al treilea an consecutiv, BURGERFEST va premia CEL MAI BUN BURGER, în cadrul unei competiții la are sunt invitate să participe toate restaurantele din festival. De asemenea, o întrecere se va organiza și la nivelul amatorilor, unde vor concura 20 de bucătari ocazionali, pasionați de burgeri care au convingerea că pot crea un preparat în egală măsură gustos și inspirat. Fantezia, creativitatea, aspectul și bineînțeles gustul vor fi decisive în alegerea câștigătorilor!
Întrecerile vor fi jurizate de bucătari consacrați, personalități ale domeniului culinar autohton și cu experiență în concursuri de acest gen. Printre ei se găsesc bucătari care au gătit în restaurante distinse cu stele Michelin, sau care și-au arătat măiestria în alcătuirea și pregătirea meniului Familiei Regale a României.
Asfel, juriul care va decide care este CEL MAI BUN BURGER la această ediție a festivalului este format din:
FLORIN SCRIPCĂ (celebrul Chef Foa de la MasterChef) – lucrează în domeniul culinar de la 14 ani și a avut ocazia să practice meserie inclusiv într-un restaurant din rețeaua Jamie Oliver și într-un pub cotat în catalogul Michelin. Este acum creierul echipei de bucătari Flavours Food Design;
OANA TITICĂ – scrie despre mâncare pe chicineta.ro, face farfurii cu mesaje și crede că „mâncarea este unul dintre cele mai bune lucruri care ni se întâmplă în viaţă și care ne definește identitatea – ca indivizi și ca societate”;
GIOVANNI PISELLI – gătește de la 16 ani, a absolvit celebra școală de maeștri bucătari „Instituto Alberghiero” și a gătit în hoteluri de lux și restaurante distinse cu stele Michelin din Italia, Germania și Elveția. Deși este originar din Napoli, consideră că „burgerul poate lupta de la egal la egal cu pizza pentru cucerirea consumatorilor europeni”. Așteaptă să vadă la BURGERFEST o întrecere pe cinste între restaurante și va pune accent pe fantezie și creativitate în acordarea votului său.
Concursul profesioniștilor se va desfășura în ultima zi a festivalului, între orele 12:30 și 18:30.
Pentru concursul rezervat amatorilor, juriul va fi format din alte personalități din domeniul culinar, alături de un reprezentant al restaurantelor prezente în competiția dedicată profesioniștilor. Din acest juriu vor face parte:
CLAUDIA NECULAE – finalistă a concursului MasterChef și pasionată până în măduva oaselor de tot ce rezonează cu mâncare delicioasă, Claudia face parte din echipa creativă TOMI, în cadrul căreia gătește, testează, inovează și identifică cele mai bune rețete și metode pentru a pune în valoare produsele companiei;
ALEX CÎRȚU – fost profesor de engleză la British School of Bucharest, a rămas de acolo doar cu porecla „Teacher”, pentru că după ce a participat la MasterChef, și-a dat seama că pasiunea pentru gătit trebuie să devină job full-time. Zis și făcut. A trecut rapid de la gătitul acasă în bucătăriile unor restaurante de top, la evenimente și chiar a gătit pentru Familia Regală a României. Își dezvăluie secretele pe canalul YouTube „BucătărașTV”.
Concursul rezervat amatorilor se va desfășura în a doua zi a festivalului, între orele 12:30 și 19.
BURGERFEST 2017 își îmbie publicul cu peste 50 de sortimente de burgeri, unii pregătiți după rețete tradiționale, alții surpinzători și inovatori – de la „clasicii” cu vită Black Angus la cei atipici, gătiți cu rață, miel sau capră până la combinații suprinzătoare, cu brânză, hummus, avocado sau fructe de mare. La festivalul burgerilor vor fi prezente peste 25 de restaurante din întreaga țară – din București, dar și orașe precum Brașov, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea și Târgu Mureș.
BURGERFEST 2017 se desfășoară între 19 și 21 mai, în București, la Verde Stop, pe strada Barbu Văcărescu 162 – 164.
Alături de vedetele festivalului – burgerii, unul dintre ingredientele de bază ale festivalului este muzica bună. Astfel, în fiecare zi vom avea parte de concerte, după următorul program:
- Vineri – Grimus (20:45-21:45);
- Sâmbătă – ROA (19:45-20:30) și Vița de Vie (21-21:45);
- Duminică – ZOB (19:45-20:30) și Robin and the Backstabbers (21-21:45).
Accesul la BURGERFEST se va face pe bază de bilet, prețurile fiind de 17 lei pentru tichetele de o zi sau 45 de lei pentru abonamentele ce permit accesul la toate cele trei zile de festival.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua IaBilet.ro (Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agențiile Perfect Tour, standul de bilete de la stația de metrou Unirii, lângă casa de bilete Metrorex, magazinele Uman și IQ BOX, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara, la Hard Rock Cafe), precum și în zilele de festival, la intrare și pe aplicațiile de IOS și Android IaBilet.
BURGERFEST este un eveniment prezentat de Lidl, susținut de Silva, sponsorizat de UPC, Leerdammer, Green Cola, Tomi și Jack Daniel’s. Festivalul este organizat de Mixtopia – LIVEPRO Events.
BURGERFEST este un festival responsabil față de mediul înconjurător. În acest an, alături de ASOCIAȚIA PLANETA VERDE, va implementa un sistem de colectare a deșeurilor pentru a deservi publicul participant.
Powered by Kiss FM
Facebook: https://www.facebook.com/BurgerFestival/
Web: burgerfest.ro