Noutăţi

Britanicii de la Antimatter cântă în premieră la Hard Rock Cafe din Bucureşti pe 22 septembrie

antimatter
Joi, 22 septembrie de la ora 21:30, METALHEAD invită la Hard Rock Cafe la o seară magică alături de britanicii de la Antimatter.

Înfiinţată în 1997 de către Duncan Patterson (fost membru Anathema), Antimatter se întoarce la Bucureşti pentru un show unde veţi putea asculta piesele care i-au făcut celebri. Alături de solistul Mick Moss, britanicii au lansat 5 albume de studio, două live şi două compliatii, cel mai recent album Fear of a Unique Identity, în 2012. Primele release-uri ale trupei s-au concentrat pe linii melodice cântate de voci feminine şi au balansat între Gothic şi Trip Hop. Planetary Confinement a marcat startul unei schimbări stilistice către un Acustic Rock cu un sound mult mai melancolic, iar Leaving Eden a continuat această direcţie, evidenţiind mai mult chitarele electrice, alături de un sound ambiental. Cel mai recent album al trupei se prezintă mult mai coerent, energic, mixând diferitele stiluri prin care au trecut Antimatter, cu puternice accente de New Wave. „The Judas Table” Tour trece şi prin România pentru a promova albumul „The Judas Table”. Acesta a primit nota 10/10 de la majoritatea revistelor de profil, inclusiv de la Prog Magazine UK .

Mick Moss & CO revin în România după prezenţa la festivalul Metalhead Meeting 2015 unde au cântat alături de nume precum Amorphis, Turisas, Satyricon sau The Sirens.

Biletele pentru showul Antimatter se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzică, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman de la Română şi din Băneasa Shopping City, IQ BOX, reţeaua de magazine Say Shops – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţară), dar şi la Hard Rock Cafe precum şi în ziua concertului la intrare în limita locurilor disponibile. Cumpărarea biletelor include automat şi rezervarea de loc la masa.

Biletele în presale au următoarele preţuri:
– 55 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat la 80 de bilete)
– 39 de lei acces general cu loc la masă

Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 39 de lei. În ziua evenimentului, biletele acces general costă 50 de lei. Biletele VIP vor fi cel mai probabil sold out.

Hard Rock Cafe Bucureşti se află în parcul HerăstrăuŞoseaua Kiseleff, nr. 32. Locaţia dispune şi de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts recomandat de Rock FM.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...