Fiindcă continuăm cu această rubrică, care avea deja zece mini-editoriale sub mânecă, am hotărât să încep cu cea mai recentă obsesie muzicală care-mi inundă auzul din zori și până-n seară. Dacă nu știi cine sunt cei de la Rishloo, aruncă un ochi aici. Ai citit? Să continuăm, așadar, cu această minunată piesă. Dead Rope Machine este extrasă de pe cel mai recent material discografic lansat de cei de la Rishloo, Living as Ghosts with Buildings as Teeth, lansat în urmă cu cinci ani (oare când mai scot băieții ăștia ceva nou?). Personal, acest album, deși nu este cel care i-a pus pe hartă, consider că este cel mai bun din palmaresul trupei. De ce? Probabil ați citit deja în celălalt editorial dedicat lor, dar mai pe scurt, este reprezentativ pentru ce viziune muzicală vor să transmită, este cel mai coeziv și cel mai versatil, iar Dead Rope Machine este o alegere cum nu se poate mai potrivită pentru a dovedi asta.
Cu un intro care te învăluie pe neașteptate și te prinde în ițele sale cu un simțământ ce s-ar putea să-ți domine ființa din acel moment și să-ți devină un geamăn al umbrei care te veghează oriunde ai merge, piesa te introduce într-un univers neașteptat. Sincopele dintre stagiile emoționale subliniază cu atât mai mult tăria liricii. În timp ce intro-ul te cucerește în câteva secunde prin simpla sa armonie, a doua sa parte te izbește de real, de o răzvrătire fără final. Vocea își modelează firea după cum îi ghidează instrumentalul, iar acesta își construiește un final delicat prin propriul său apogeu. Să vedem însă și versurile:
When your dead rope machine grows cold
I’ll make you another one… out of gold
Oh, and when we die, a beast like every one
Will find you, and remind you you shined, once…C’est la vie, la vie
What may be has already been
It’s all the same…Then you dance your magic dance
And you try so hard!
You try to retie all those bitter ends
And push them back insideHere’s my halo –
I don’t think I’ll need that…There’s a stranger at the door –
He cuts with frayed incisions on the rope we hold
Oh, and when we die, the beast in all of us
Will find you, and remind you you shined, once…C’est la vie, la vie
What may be has already been
It’s all the same…And I…
Wherever I will go
Wherever I go
I wear that coiled fear
And in a way the riddle ends
When we can but only, and always doubt
So let it all out, let it all outYou and I will cut our nooses loose
You and I will draw a course
If you and I can find a few more minutes
To find a way, to find a road
You and I will never be alone.
Încă din prima strofă vocea îți dictează un sentiment de dezolare și neputință. Lovirea de trecut, de monden și existență te face să-ți dorești să-ți începi un nou drum, un nou vis, mai puternic ca cel din trecut („a beast like every one” / „out of gold”), ca în final să sfârșească asemeni anteriorului („What may be has already been / It’s all the same”).
A doua strofă întărește ideea luptei cu ceea ce nu depinde de om și eforturile constante de a ieși din același cerc („And you try so hard / You try to retie all those bitter ends”), dar și futilitatea ei, în ultimă instanță („There’s a stranger at the door / He cuts with frayed incisions on the rope we hold”). Această a doua parte a piesei însă schimbă tonalitatea spre revoltă, spre disperare (marcată și de țipetele pline de ecou ale vocalului). Teama unui nou eșec este atenuată de acel noi („we”), care-l înlocuiește pe solitarul eu („I” – „Wherever I will go / Wherever I go / I wear that coiled fear”) și care-i oferă o resemnare împărțită în doi („You and I will cut our nooses loose / You and I will draw a course / You and I will never be alone”).
Piesa poate avea însă și semnificația unei relații care și-a consumat drumul, cel puțin pentru una dintre cele două părți implicate („When your dead rope machine grows cold / I’ll make you another one… out of gold”), viitorul sale depinzând de o ultimă șansă de salvare („If you and I can find a few more minutes / To find a way, to find a road / You and I will never be alone”).
