Cu acest articol, lansăm o nouă idee, de care sperăm noi că vă veți bucura. Ideea din spatele său este simplă; vom analiza câte o piesă, la alegerea noastră, sau de ce nu, la sugestia voastră, luând în considerare atât resursele găsite în mediul online pe care îl vom lipi în câteva cuvinte, cât și părerea noastră legată de acea compoziție.
Astăzi vorbim despre una dintre piesele mele preferate și anume, A fair judgement, a celor de la Opeth.
Ea se regăsește pe albumul Deliverance, lansat în 2002. Împodobită cu acustici melancolice și acorduri sfâșietoare, precum și cu unul dintre solo-urile mele preferate, perfect în simplitatea sa aparentă, piesa se bucură și de niște versuri sublime, din nou, ideale în simplitatea lor, puțin neobișnuită pentru cei de la Opeth.
Să vedem versurile:
Losing sleep, in too deep
Fading sun, what have I done
Came so close to what I need most
Nothing left hereCut the ties, uncovered disguise
Left behind all intertwined
Lost control, moved out of the role now
Nothing’s left hereLeave it be
It was meant for me
Soul sacrifice
Forgot the adviceLost track of time
In a flurry of smoke
Waiting anxiety
For a fair judgement deserved.
În ale Internetului umblă vorba cum că versurile se referă la dificultățile pe care Mikael Akerfeldt le-a întâmpinat când a scris acest album. Oricine își poate însuși o poveste proprie pentru ele, bineînțeles.
Destul de clară, ideea care domină cuvintele este cea a judecății. Debutul lor descrie o ființă surprinsă de un apus care anunță o nouă noapte pierdută-n gânduri și un sentiment apăsător de lipsă a oricărui control asupra înconjurătorului și asupra trecutului. A doua strofă oferă un context imaginii anterioare, și anume motivul din spatele acelui sentiment. Sacrificiul pentru ceea ce ne definește drept oameni în cel mai primitiv mod, iubirea, în ciuda oricărui sfat provenit din exterior, este asumat și interiorizat. În ultima strofă, cea încheiată de acel solo plin de esență pe care-l menționasem anterior, sacrificiul își așteaptă judecata. Raționamentul din spatele nopților pierdute. Un sacrificiu care poate sau nu lăsa impresia unui regret și care este meritoriu de o judecată dreaptă, cel mai probabil atât din partea celor care au intervenit cu sfaturile abandonate de ființa în cauză, cât și de iubirea în numele căreia a fost dus.
În interiorul acestei lirici cred cu tărie că ne regăsim cu toții, iar imaginea apusului care poartă durerile zilnicului, precum și gândurile provocate de un sacrificiu sau o faptă, justificată de moment și emoții, descriu un peisaj comun fiecăruia dintre noi. Poate din acest motiv ascultătorul rezonează atât de mult cu piesa.
În inocența și comunul lor, versurile capătă esență în instrumental, pe cât de dureros, pe atât de splendid.
