NoutăţiProg Talk cu Geanina

Behind the music: Gojira – Born in winter

Ținând-o tot pe ideea de Devin Townsend, despre care am vorbit în ultimul editorial din această serie, cel care a constituit o mare influență pentru această trupă și alături de care are și o colaborare, îi voi menționa acum pe cei de la Gojira, cu piesa mea preferată din cadrul discografiei lor de până acum, deși multele o prind îndeaproape din urmă.

Born in winter a fost inclusă pe cel de-al cincilea album, L’Enfant Sauvage, de altfel, albumul meu preferat Gojira. Aceștia sunt cunoscuți pentru subiectele contemporane și cu spirit activist pe care le abordează în lirică, iar Born in winter nu face excepție. Bucurându-se și de un videoclip, piesa mi-a atras atenția fiindcă, deși are o structură atipică, așa cum te-ai aștepta de la ei, are o melodicitate ieșită din comun în cazul francezilor. Repetitivitatea și vocea curată îi oferă dimensiuni nesfârșite și îți oferă șansa de a te concentra pe mai mult decât pe ingeniozitatea instrumentalului, care de obicei domină scena.

Before all things reborn again
You learn the painful breath of time
Cold mourning stretches out your arms
To the mighty warmth of the golden sun
Seems all have gone insane for gold
All was created out of the night
We’re all born from the burst of a star

The day you’ll come to life you’ll realize
Expanding force to life where you belong
And in the winter cold, with opened eyes
You’ll find the strength to fight and stand upright

One day you’ll walk the world and keep in mind
The heart you’ve been given in winter time
And through the bitter cold, with opened eyes
You’ll find the strength to fight and stand upright

Prima strofă te trimite cu gândul la boom-ul uman care își lasă amprenta din ce în ce mai apăsat zilnic asupra planetei („To the mighty warmth of the golden sun” […] And in the winter cold, with opened eyes”), dar și la un nou big bang („Before all things reborn again”) care să îi readucă frumusețea și echilibrul. Ghidat doar de gândul creației și al bogăției („Seems all have gone insane for gold”), omul va fi trezit de aceeași natură, împotriva căreia se manifestă de prea mult timp („the painful breath of time”), de schimbările pe care ea le suferă, iar atunci va fi nevoit să lupte pentru propria sa existență, în ciuda părerilor pe care și le însușise anterior (vezi Trump). Versurile, chiar și în ultima strofă, reiau aceeași idee, de luptă nedorită pentru repararea unui rău creat de propriile forțe, în fața căruia omul nu va mai putea rămâne indiferent („You’ll find the strength to fight and stand upright”).

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...