Editoriale

Behind the music: Axial Lead – and wait for

Axial Lead se numără printre puținele acte de progresiv și tot ce vine la pachet împreună cu acest gen (experimental, jazz fusion), în stadiu cât se poate de pur, de la noi din țară. Și unul dintre cele mai creative, muzical și vizual. Albumul lor conceptual, of infamous credentials, deși poate a trecut pe sub radarul multor fani de progresiv ai prezentului, a fost lansat încă prin 2014 și aduce scenei noastre un plus de nebunie compozițională și un sunet ușor reperibil din mulțime, chiar încă de la începuturi, așa cum multe trupe visează să aibă.

Povestea albumului este una de luptă contra unor monștri cu rădăcină în real, deși pictați ca fiind imaginari, fiecare piesă descriind eforturile ireal de umane ale protagonistului contra acestora. Ne povestește chiar Radu Damian, responsabil pentru arta, lirica și vocea din spatele materialului, pe scurt, povestea acestuia: „Protagonistul a fost închis într-o pușcărie dintr-un teritoriu imaginar, numit Salva D’Or. În aceasta erau închiși și torturați cei mai periculoși criminali din lume și era imposibil de pătruns. În piesa grant me entrance, personajul principal află însă despre o modalitate de a scăpa, dar închisoarea se afla și pe cea mai înaltă stâncă de pe o insulă din mijlocul oceanului, așadar riscurile depășeau granițele zidurilor. Dacă nu murea căzând, atunci l-ar fi omorât dragonii și celelalte creaturi din adâncuri. Și chiar și atunci, ultimul obstacol ar fi fost Lorelei, celălalt personaj amplu descris al albumului. Se decide să riște, iar odată ajuns în valuri este tras spre judecată de un spirit al apelor, unde găsește și o poartă, despre care auzise pe parcursul piesei anterior menționate. Odată ajuns în valuri o găsește și pe Lorelei, pe care protagonistul o minte că s-a îndrăgostit de ea ca să scape. and wait for, în esență, reprezintă dialogul dintre acesta și Lorelei.”

Să vedem și versurile însă:

“La la la Lorelei…”
Can you believe my lies?
Oh, in the dusk I’ve seen the moon disappear,
a long time ago.
Nobody knows if you have a heart,
nobody cares, sweet Lorelei,
nobody can wait for the…

Can you believe the line crossing the night?
Can you believe the sky? Open your eyes!

Gray skies collide overhead, the storm has arrived.

I swear,
if I should see the end of this,
I will love you till the day I die,
I swear it on my memories
of the violet flowers in the mist,
Lorelei, sweet Lorelei.

Look out,
beyond the never ending waves,
psychedelic nightmares,
devouring the purple haze!
I will love you,
Call my name, Lorelei!
Call my name, Lorelei!

“I told you once: this cannot be,
accept your fate and let me dream…

..somehow they never last”, she said.
“I’ll give you a chance.”

Amalgamating my flesh with her dreams,
she will unknowingly help me,
granted the story goes how I had planned it to be.
Oh how I had planned it to be?
Reach for the end of the scene
and hold on to the sun,
don’t let it shine,
when it’s gone,
I’ll be alive.

Can you believe the line crossing the night?
Can you believe the sky? Open your eyes!
Do you believe your eyes? Open your mind!
If you believe your mind, wait for the…

and wait for, mica parte din fraza compusă din titlurile celorlalte piese, este așadar o secțiune a unei povești care pune personajul principal între nicovala moralei și a instinctului de supraviețuire.

Instrumentalul debutează cu un aflux de adrenalină indus de intrarea energetică în scenă a fiecărui instrument, pe rând, ritualic, începând cu chitara, bass-ul și în final tobele, urmând să evolueze într-un ritm cu fond repetitiv ce-i oferă coeziune dar care-și antrenează propria poveste dinamică, cu cârlige auditive la tot pasul. În minutul unu, vocalul începe recitalul baladei romantice prefăcute către Lorelei (“La la la Lorelei…”), în instrumental citindu-se, în tandem, contrastul dintre teama personajului (indicat mai ales de chitara ecou – “Can you believe my lies? / […] Gray skies collide overhead, the storm has arrived. […] / I swear, if I should see the end of this…”) și incertitudinea situației. Interludiile domole fac loc noilor declarații (“I will love you till the day I die, I swear it on my memories of the violet flowers in the mist, / Lorelei, sweet Lorelei.”), accentuate de o voce stăpână pe emoțiile care dau năvală peste rațiune dar și de percuția crescând alarmantă. Lorelei cedează acestuia (“I’ll give you a chance.”), iar într-o notă optimistă personajul realizează triumful asupra unui nou obstacol (“granted the story goes how I had planned it to be/ […] I’ll be alive.”).

Întregul album poate fi ascultat pe Bandcamp, iar prezentarea tărâmului imaginar, pentru mai mult context, are loc aici:

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top