Behind the music: Agent Fresco – Death rattle

Agent Fresco face parte dintre acele descoperiri, asemeni Leprous, care uimesc printr-o simplitate complexă și prin acel unic greu de definit. Destrier, albumul din care face parte și această piesă, este o capodoperă dificil de digerat, dar plină de emoție.

Death Rattle nu face excepție. Acea bătaie a inimii însoțită de un pian pal și de acustica vocii lui Arnór alături de următoarele versuri îi oferă un înveliș care te străbate emoțional.

Să vedem versurile:

You are mine and I am yours
Stars have darkened
We eclipse

Let your eyes rest forevermore
Leave the battle at your lips
No longer you carry me through the fiery flames
We roar, no more

Mountains once so undeterred
Now, but broken, blackened ribs
So real
Can your rattle be heard?

Oil arises deathly kiss
Lungs of night breaths beds of mist
Love fades before my eyes
Sorrow celebrates your sounding ail
So now, exhale

You were mine and I was yours
Nothing ever stays the same
What was mine is nevermore
As the bell tolls out your name

No longer we cover loss with feathery shame
They soar, no more

Can I conquer all with words?
Am I crowned with wreath of wings?
So real
Can your rattle be heard?

Wept in mane a thousand tears
I can’t reclaim those blinding years
Hate has bereaved me
Sorrow celebrates your sounding ail.

Versurile pot fi văzute din două perspective: moartea unei persoane dragi sau pierderea ființei iubite și a iubirii, care era cândva totul, într-un neant mult prea tăcut („Can your rattle be heard?”). Un singur lucru este cert comun: pierderea. Reprezentați ca fiind cândva un întreg, cuplul descris și în special personajul care ne povestește cum le bătea inima la unison, cad acum într-un întuneric dominat de tristețe („Love fades before my eyes / Sorrow celebrates your sounding ail”), ură („I can’t reclaim those blinding years / Hate has bereaved me”) și în final un resentiment comfortabil („I can’t reclaim those blinding years […] They soar, no more”).

Pierderea este marcată de schimbare, poate fizică, poate sentimentală („Nothing ever stays the same / What was mine is nevermore”), iar personajul pare torturat de lipsa cuvintelor care să reînvie și să refacă trecutul („Can I conquer all with words?”).

Outro-ul piesei oprește bătăile inimii și se pierde într-un ecou dureros.