Trupa Asemic anunţă schimbarea unei părţi chitaristice din cea care o compune:
„În ultima perioadă, după cum aţi observat probabil, am avut o activitate oarecum restrânsă din punct de vedere concertistic. În primul rând, ne-am concentrat pe compus piese noi de pe albumul pe care îl pregătim pentru vara anului viitor. Un alt motiv, însă, a fost şi o lipsă acută de timp şi resurse prin care am trecut cu toţii.
Din păcate, programul şi timpul foarte limitat din ultima vreme au dus la despărţirea lui Tudor Scânteie de Asemic. Vom colabora pe viitor cu Tudor atunci când timpul ne va permite şi trebuie să spunem din capul locului că Tudor Scânteie este responsabil în mare măsură de soundul şi evoluţia noastră ca şi trupă, fapt pentru care îi rămânem recunoscători.
Însă, avem şi o veste bună în toată această poveste:
Avem un chitarist nou, cu care rezonăm din toate punctele de vedere şi cu care vom face o treabă excelentă. Pregătiţi–vă pentru noul material şi mai ales pentru următorul concert din decembrie în care ne puteţi vedea în noua formulă.”
Asemic înseamnă:
Liviu Maxim – drums,
Alexei Nichiforof – bass guitar,
Vlad Datcu – guitar
Andrei Alexandru Bogdan – guitar