Noutăţi

As I Lay Dying la Rockstadt Extreme Fest

Înființată în San Diego, California (SUA), As I Lay Dying își datorează numele romanului omonim publicat de Willian Faulkner în 1930. Ideea noului proiect muzical îi aparține lui Tim Lambesis (vocalul trupei și în prezent), care a decis în 2000 să părăsească formația în care era chitarist (Society’s Finest).

Încă din perioada de început, trupa a cunoscut succesul. Cel de-al patrulea album, spre exemplu, „An Ocean Between Us”, a ajuns pe locul 1 în Top Rock Charts și pe locul 8 în Top Billboard 200.

După primele trei materiale lansate, formația urca deja pe scena unora dintre cele mai mari festivaluri internaționale de profil, precum: Wacken Open Air, With Full Force, Soundwave Festival, Sounds of the Underground, Warped Tour, Bloodstock Open Air sau Taste of Chaos. A urmat „The Powerless Rise” (2010), materialul cu numărul cinci, primit cu entuziasm de critica de specialitate și de fani și „Awakened”, lansat în 2012, chiar înainte ca grupul să intre într-o perioadă de tăcere, prelungită până la începutul lui 2018.

Renăscută din cenușă, trupa a revenit atenția industriei muzicale cu noi forțe și lucruri de spus. Primul rezultat al noilor compoziții și teme explorate, generate de hiatusul grupului și de experiențele personale, s-a concretizat în piesa „My Own Grave”, apărută în 2018 și apoi, mai recent, în cel mai nou album: „Shaped By Fire” (septembrie 2019).

Noul material reprezintă expresia muzicală a energiei explozive acumulate în acești ani, energie concretizată într-un asalt metal, ce poartă amprenta artistică datorită căreia As I Lay Dying au devenit un fenomen al metalelor extreme din ultimele două decenii. Însă, există un ingredient secret care animă forța creativă, după cum povestește Nick Hipa (chitară): „Pentru mine, «Shaped By Fire» este albumul cu cea mai mare semnificație. Fiecare material surprinde și exprimă ceea ce ești tu în momentul respectiv și lucrurile prin care ai trecut până atunci. În acest moment, noi am trecut prin experiențe pe care nu mi le-aș fi imaginat și care ne-au făcut, pe fiecare dintre noi, să evoluăm. Sunt mândru de colegii din trupă și de rezultatul muncii la acest album. Am devenit mai buni ca muzicieni, ca oameni și am dorit să împărtășim aceste lucruri cu publicul nostru. Prin intermediul «Shaped By Fire».”

De-a lungul carierei, As I Lay Dying au vândut peste 1 milion de albume în întreaga lume, au primit distincția „Artist Of The Year” la San Diego Music Awards (2005), distincția „Ultimate Metal God” la MTV2 Music Awards (2007), au câștigat în 2008 o nominalizare la categoria „Best Metal Performance” la Premiile Grammy (pentru melodia „Nothing Left”) și au obținut sute de milioane de difuzări de-a lungul celor aproape douăzeci de ani de carieră.

Abonamente aici https://www.iabilet.ro/site/event/44585/

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top