Se spune că dacă te duci la un concert pentru una din trupele din deschidere, ești hipster. În cazul de față, îmi accept cu mândrie noul titlu. Am ajuns la Arenele Romane pe 3 septembrie, la concertul celor de la Within Temptation, o trupă bine cunoscută de metal simfonic. În deschidere – trei trupe extrem de neobișnuite, care din punctul meu de vedere nu și-ar fi avut locul lângă Within Temptation, însă e o combinație dubioasă de care m-am bucurat nespus, mai ales că mi-a oferit șansa să văd una din trupele mele preferate din Europa, Agent Fresco.
Show-ul a început regulamentar la 18:30, cu cei de la SINOPTIK. Trio-ul de rock psihedelic a deschis evenimentul de mare calibru fără nicio emoție, direct, cu o prestație sinceră, un pic mai dinamică decât stoner-ul de rând. Au cântat câteva piese din repertoriul propriu care au reușit să adune mulțimea dispersată în fața scenei (cel puțin cei care aveau bilet pentru zona A).
Fac aici o paranteză și o să vorbesc un pic despre divizarea zonei de concert. Trebuie să recunosc că, după mers numai la concerte de club, și la câte un ocazional festival în câte o zonă muntoasă acoperită cu păduri de brazi, m-am dezobișnuit complet cu sistemul de zonă de concert împărțit. Nu zic că e un lucru rău, dar vorbesc din punctul de vedere al unui om care avea acces atât la A, cât și la B.
Revenind la Sinoptik – trioul de muzicieni a reușit să adune lumea și să răscolească interesul chiar și rockerilor de peste 40 de ani, care veniseră la eveniment cu copiii. Ăsta e unul din aspectele bune ale celor 3 trupe din deschidere – faptul că fanii de metal simfonic au avut contact cu ce mai e nou în muzică (rock psihedelic, respectiv math rock și art rock).
A urmat MUTINY ON THE BOUNTY, o trupă de math rock din Luxembourg. Începutul setului lor a fost pur și simplu exploziv, cei 4 membri (în special chitariștii) au avut niște mișcări scenice demne de The Dillinger Escape Plan. Cântau cu un backing track în spate, cu metronom, așa că probabil își permiteau să mai iasă din gamă din când în când, în favoarea show-ului. Și chiar au fost destul de ceas. Sonorizarea bună a întregului eveniment i-a ajutat să scoată piesele în față. Stilul lor, acest math rock foarte catchy, a fost descris de un prieten ca „Animals as Leaders, doar că mai gangster”. Animals as Gangsters. Trecând mai departe…
AGENT FRESCO a fost motivul pentru care m-am prezentat la acest eveniment, și deopotrivă singura trupă la care am ales să stau mai în față. Islandezii sunt una din trupele mele preferate din Europa, și în același timp cea mai frumoasă descoperire muzicală din ultimii ani. Ceea ce îi face să se deosebească de alte trupe din curentul „le cântăm pe toate” e că reușesc să înglobeze cu succes toate influențele într-un sound coerent și consistent. Știu că pare perimat să zic asta, dar Agent Fresco nu au nicio piesă proastă. Fiecare piesă de-a lor are ceva special, nu au nimic de umplutură. Iar modul în care le-au prestat pe scena de la Arenele Romane a fost cu totul și cu totul special. Una e să asculți piesele de pe album în format mp3 pe boxele tale ieftine, alta e să îi vezi pe oamenii ăștia cum le cântă împreună, să simți chimia muzicală pe care o împărtășesc, în cea mai pură formă. La piesa The Autumn Red, Arnór Dan a ieșit în public, și a cântat-o aproape în întregime printre fani. Nu am sesizat nicio scăpare la voce. Agent Fresco sunt muzicieni în adevăratul sens al cuvântului, și îmi dau speranță că muzica nu moare, se mișcă-n continuare.
Despre WITHIN TEMPTATION ce pot eu să vă zic? Faptul că sunt o trupă de profesioniști s-a văzut dinainte să înceapă să cânte, iar asta spune ceva. Scena s-a transformat, exclusiv pentru ei, în ceva ce amintea de un câmp de bătălie dintr-o carte de Tolkien. Nu mare mi-a fost mirarea când m-am întors în zona de concert (fusesem la meet’n’greet ca un fanboy adevărat) și am văzut de două ori mai mult public pe arene decât înainte. Per total, show-ul lor a dovedit cei 20 de ani de experiență pe care olandezii i-au împlinit chiar anul acesta. Pentru cine e pe felia de simfonic metal (și presupun că majoritatea oamenilor de acolo erau), spectacolul celor de la Within Temptation ar fi trebuit să reprezinte un fel de Cirque du Soleil al lumii metalului.
Sunt două lucruri care m-au alienat, oarecum. Unu la mână, textele perimate ale vocalei Sharon den Adel, mai ales în cazul oamenilor care i-au mai văzut live, și constată de fiecare dată că între melodii se aud aceleași lucruri. Dar aici e vorba de părerea mea personală, și poate că unora le place rutina pe care trupele mari o țin mereu, poate au nevoie de acest sentiment de familiaritate.
A doua ar fi participarea publicului la întregul eveniment. După cum am zis, la primele 3 trupe, publicul era răsfirat, arătând interes din când în când. În timpul concertului Within Temptation, am rămas mai în spate, și am observat marea de telefoane care înregistrau concertul, și în același timp, mă gândesc eu, și marea de oameni care priveau întregul concert printr-un ecran de 4 inci, în loc să se uite la el direct, în HD, 4K, sau ce mai vor ei. Publicul, în general, a fost puțin cam anemic, fiind nevoie de momente speciale – menționez aici ieșirea lui Arnor în public, sau urcarea unor membri din public pe scenă în timpul prestației celor de la Within Temptation – ca să-l mai dinamizeze. Din nou, e posibil ca aici să vorbească amatorul de concerte de club din mine.
Per total, întregul concert a fost foarte bine organizat. Sonorizarea a fost și ea destul de bună (ironia făcând că cel mai bine se auzea din zona B).
