Potrivit celor de la The Pulse Of Radio, Anthony Kiedis a declarat că nu drogurile au fost cele care au jucat un rol în internarea sa recentă în spital, fapt ce a cauzat anularea a două concerte la începutul acestei luni.
Kiedis a declarat: „Am primit o mulțime de atenție. Am primit multe scrisori, se pare că oamenilor chiar le-a păsat. Prietenii mei m-au sunat, au fost și oameni cu care nu am mai vorbit de ani buni printre ei.”
„Ador să fiu sober, îmi aduce mai multe plăceri: reușesc să practic surf-ul, să îmi petrec timpul cu fiul meu, să cânt muzică, să fiu ok. Drogurile și alcoolul nu sunt mereu legate de muzicieni, bancheri, avocați, doctori, soții și așa mai departe. E o condiție care afectează pe toată lumea.”
Kiedis a descris și ceea ce s-a întâmplat în realitate: „Am rămas stupefiat, nu îmi mai simțeam picioarele, mă simțeam ca o fantomă. Întregul meu gât a fost blocat, și era cât pe ce să cad din picioare datorită durerii. Un prieten m-a dus la spital. Se pare că este vorba de un virus, plus o complicație de la o cicatrice mai veche.”.
Vă reamintim că Red Hot Chili Peppers va lansa al unsprezecelea album din carieră, „The Getaway”, în data de 17 iunie 2016.