Amorphis, Solstafir și Lost Society cântă la București pe 6 noiembrie la Arenele Romane (cort încălzit) și pe 7 noiembrie în Cluj-Napoca în /FORM Space.
Primele 200 de bilete din fiecare categorie au preț earlybird. Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:
Earlybird – primele 200 de bilete:
- Acces General – 119 lei
- 159 lei Golden Circle
Presale:
- Acces General 139 lei
- 170 de lei Golden Circle
La intrare:
- Acces General 150 lei
- 200 de lei Golden Circle
La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing. Copiii sub 7 ani au intrarea liberă însoțiți de un adult care are bilet. Se pun în vânzare doar 400 de bilete în zona Golden Circle.
Finlandezii de la Amorphis, una dintre cele mai iubite formații din țară celor 1000 de lacuri, se reîntoarce în Romania. Formată în 1990, trupa finlandeză Amorphis a avut o ascensiune rapidă pe scena metalului internațional, stilul abordat la început fiind death metal, însă, odată cu trecerea timpului, stilul trupei a evoluat către progresiv metal sau melodic death metal.
Amorphis au revenit cu al 14-lea material de studio după o pauza de 4 ani. Albumul „Halo’ a fost lansat pe 11 Februarie anul trecut și este un sincretism muzical între progressive, death și folk metal. Solstafir este un proiect post-metal/progressive cu o activitate de aproape 3 decenii pe scena muzicală din Islanda. Numele trupei este derivat din simbolistica razelor crepusculare ale soarelui, iar muzica este un amestec hipnotizant de sonorități atipice întregite vizual cu peisaje islandeze care iți taie răsuflarea.
Muzica trupei Solstafir a fost capturată în șase albume de studio, cel mai recent titlu fiind „Endless Twilight of Codependent Love”, lansat în toamna anului 2020. Grupul islandez a cunoscut succesul international după ce a oferit publicului două materiale excepționale, „Kold” (2009) și „Svartir Sandar”(2011).
Lost Society, la fel ca Amorphis, vin din Finlanda și activează de peste un deceniu pe scena metal internațională. Până în prezent au lansat cinci albume de studio, cel mai recent, ‘If the Sky Came Down’ fiind oferit publicului anul trecut. Muzical, Lost Society a început că o trupă de thrash metal, însă, cu trecerea timpului, formația a adăugat elemente de groove, metalcore și chiar nu metal.
Un concert METALHEAD powered by ROCK FM



















