Amorphis, Solstafir și Lost Society au cântat luni, 6 noiembrie, la Arenele Romane din București.
Cu toate că Amorphis este una dintre trupele cu abonament la agenții de booking locali, rămân o prezență consistentă și cu o discografie ce se mărește aproape la fel de des ca vizitele în România. Pentru mine a fost al cincilea concert Amorphis, al doilea în 2023 și nu m-ar mira ca 2024 să însemne… încă unul?
Când am văzut partenerii de afiș ai celor de la Amorphis, mi-au sărit în ochi finlandezii de la Lost Society, trupă care acum aproximativ 10 ani era o senzație mondială, mai ales pentru împătimiții thrashului old school. Copiii au crescut, dar entuziasmul meu era pe măsură, mai ales pentru că nu am mai fost la curent cu activitatea lor din ultimii 10 ani.
Cam de aici ar pleca și problema. Lost Society din zilele noastre au rămas niște copii, cu un mix de metalcore, pop chiar, pe alocuri heavy… Dacă aș rezuma într-un cuvânt, acela ar fi monoton. Știu prea bine că ceea ce ascultam în liceu, acum aproape jumătate din viață, m-ar fi făcut mare fan al Lost Society. Cu siguranță segmentul de fani pe care îl atacă finlandezii este fericit, dar eu unul nu m-am simțit mișcat de întregul concert, unul scurt, pe care l-au susținut. Aproape cea mai slabă prestație muzicală văzută la o trupă în 2023.
N-aș ști cum să descriu Solstafir fără să mă gândesc dacă ar fi ajuns vreodată ceea ce sunt astăzi, rămânând o trupă de black metal. A fost a doua oară când m-am întâlnit cu muzicienii islandezi, de data asta într-un context în care popularitatea lor este la un nivel mult mai înalt. Poate că cel mai non-black metal aspect al direcției actuale ar fi carisma. Solstafir este o trupă de show, chiar de show-off și tocmai asta le oferă o valoare incontestabilă. Luni i-ar fi ajutat un sound mai bun, însă problema sunetului s-a derulat întreaga seară, la fiecare dintre cele trei trupe. Un moment de menționat este plimbarea făcută de solistul Aðalbjörn Tryggvason pe gardul din fața scenei, ținându-se de mâinile celor din față, excursie care de câteva ori s-a scurs cu peripeții și cu un crowd surfing involuntar, de câteva secunde.
Pe Amorphis i-am văzut cel mai recent la Rockstadt Extreme Fest, într-un context de un profesionalism evident, cu un sound pe măsură. Rămâne etalonul concertelor în care i-am prins, cel de la Arenele Romane fiind prea mult afectat de calitatea sunetului. Amorphis ne-au plimbat în jurul celor 14 albume și peste 30 de ani de muzică, iar dacă un concert individual depășește cu ceva un concert de festival, acel ceva este intimitatea și abordarea diferită a concertului de către artist. Amorphis ne-au oferit momente plăcute, un mash-up/prezentare a membrilor trupei cu mare fast, o seară corectă cu toate cârcotelile care se strâng în jurul unei trupe, care, ce-i drept și cum spuneam și mai sus, este abonată la scena românească.
La fel de drept este și că am acumulat puțină experiență în organizarea de evenimente și în susținerea unui concert încât să știu că dificultățile cu care ne întâlnim sunt nenumărate. Suntem foarte prost situați, foarte slab dezvoltați ca infrastructură și foarte greu convingem anumite nume să ne viziteze. Probabil că asta a dus și la accelerarea vizitelor celor care au avut curaj să vină… prima oară. Cert e că pe mine unul nu m-a deranjat nicio secundă să văd Amorphis a cincea oară, însă sunt de menționat lucruri care au provocat neplăceri.
Nu am mai ajuns în Arenele Romane, cred eu, de dinainte de pandemie. Nu m-aș mira să mă înșel, pentru că am mers la nenumărate concerte, dar consider că unul dintre lucrurile elementare la hospitality este să oferi acces la lucrușoare de bun simț, cum ar fi, nu știu, wc-uri? Nu pot să cred că în 2023 avem wc-uri mixte la un concert, cu toată egalitatea de gen din lume. Cred că este extrem de neplăcut cu precădere pentru sexul feminin să trebuiască să împartă acel spațiu sanitar cu noi, bărbații. Devine cu ușurință și un spațiu nesigur.
Sunetul a fost însă îndoielnic, ca la mai toate experiențele mele cu Arenele Romane. Mă simt obligat să menționez și că restul primit la bar la berea de 14 lei (recunosc că organizatorul a menționat uralele primite pentru prețul la cea draft de 10 lei) era variabil, dar întotdeauna venea însoțit de paharul de bacșiș în care tu oricum deja contribuisei fără voia ta. Sperăm că a fost o scăpare. O mică parte pozitivă este echipa cu care se lucrează pe partea de pază/verificare.
Statul român pune multe piedici organizatorului de evenimente, de cele mai multe ori de natură financiară. Asta nu o să fie niciodată o justificare pentru jumătăți de măsură în ceea ce ține de siguranța plătitorului de bilet, când s-au împlinit deja 8 ani de la Colectiv.
