Noutăţi

Al doilea concert de lansare Luna Amară – Aproape la București, sold out cel de sâmbătă

Print

Concertul de lansare Luna Amară – Aproape de la Clubul Țăranului din București de sâmbătă, 22 octombrie, este sold out! Astfel, trupa va mai susține alături de cvartetul de coarde Light Quartet și un al doilea concert, duminică, 23 octombrie, în același loc – terasa acoperită a Clubului Țăranului – începând cu ora 18:00. Un număr limitat de bilete va fi disponibil în avans în rețeaua www.iabilet.ro la prețul de 30 de lei. Duminică seara, la intrare, prețul biletelor va fi de 40 de lei.

Luna Amară – Doar noi doi (official video)
https://www.youtube.com/watch?v=vHRqledMqec

La cinci ani de la „Pietre în alb”, albumul care a marcat un apogeu de maturitate și complexitate în muzica Luna Amară, trupa clujeană revine cu un nou disc ieșit din orice tipare. „Aproape” este o colecție de șapte cântece într-un registru semi-acustic, păstrând amprenta lirică și muzicală a trupei dar ducând totul la un alt nivel.

„Dacă v-a plăcut Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, atunci o să vă placă și Aproape, însă veți avea și una-două surprize… Turneul de promovare a început pe 15 octombrie, în cadrul evenimentului fEast de la Londra, și continuă în țară până în decembrie. Așteptăm cu nerăbdare să ne vedem la concerte!” – Mihnea Blidariu

Albumul Luna Amară – Aproape este lansat prin Universal Music România și este deja disponibil pentru streaming și download digital: https://UMR.lnk.to/LunaAmara-AproapePR

Luna Amară:
Nick Făgădar – voce, chitară
Mihnea Blidariu – voce, chitară, trompetă
Șerban Onțanu-Crăciun – chitară
Sorin Moraru – bass
Răzvan Ristea – tobe

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...