Vești importante din partea blackerilor de la Akral Necrosis, după o perioadă notabilă de liniște, ce pare că a fost doar calmul dinaintea urgiei.
„Coarnele sus, avem „prospături” pentru legiune!
Înregistrările noului album au început. Materialul e gata de ceva timp și va deveni cât de curând cel de-al treilea și cel mai lung full-length Akral Necrosis. Bateriile au fost trase deja de Krzysztof Klingbein, unul dintre cei mai agresivi tineri bateriști din Polonia. Albumul are 10 piese, o durată de peste o oră și marchează revenirea trupei la un format conceptual.
Pe omul din spatele tobelor îl puteți vedea la treabă mai jos, într-o înregistrare din septembrie.
„Surpriza” n-ar fi existat dacă Traian Sullensun ar fi continuat ce am început cu Underlight. Alegerile închid capitole și deschid altele, iar deciziile trebuie respectate, însă contribuția sa la noul album face acum posibil acest comunicat.
Numele noului album va fi anunțat în perioada următoare. Până în primăvară anului viitor, când este plănuită lansarea lui, vor fi suficiente ocazii, mai ales că, după o pauză destul de lungă, se pregătește o nouă serie de concerte!
O parte din întregul tablou al noului album a fost dezvăluită prin videoclipul piesei “Man în the Cauldron”, așa că fiți liberi să găsiți acolo indicii despre universul următorului full-lenght Akral Necrosis.>>
Akral Necrosis este una dintre cele mai longevive trupe de Black Metal din România, înființată în 2006. Grupul are 2 albume lansate până în prezent: „Pandemic Dominion” (2011) și „Underlight” (2016), caracterizate printr-un stil agresiv și teme ce proiectează cinic promiscuitatea relației om-viciu.
Official Facebook page: https://www.facebook.com/akralnecrosis/