De ceva vreme, Akral Necrosis lucrează la lansarea noului LP, al doilea din istoria grupului. Înregistrările, încă în desfăşurare la Studio148 sub supravegherea lui Marius Costache, sunt aproape de final. A sosit, aşadar, momentul ca trupa să anunţe numele noului material.
Titlul pe care îl va purta cel de-al doilea album Akral Necrosis este “Underlight”.
Alăturarea contrastantă a celor două cuvinte este potrivită şi necesară pentru a încorpora multiple semnificaţii, evocate de conţinutul liric al materialului. Spre deosebire de primul LP al grupului, “Pandemic Dominion”, construit în jurul unei linii narative, al doilea album renunţă la coerenţa epică, dar păstrează un ax conceptual bine conturat, încadrat de un sound mai violent şi totodată mai elaborat decât cel de pe LP-ul anterior.
După colaborarea reuşită care a condus la apariţia split-ul (inter)SECTION, Loud Rage Music şi Akral Necrosis îşi unesc din nou forţele. LRM va lansa noul album al black thrash-erilor bucureşteni la începutul lunii octombrie. Însăşi data apariţiei este parte din constelaţia de simboluri a grupului, aşa cum s-a manifestat acesta de-a lungul existenţei sale.
“Underlight” va conţine 9 piese ce gravitează în jurul unui concept sumbru: Moartea, celălalt dar al naşterii, singură certitudine absolută, concretă şi inefabilă, la antipodul unei existente inextricabile.