Prog Talk cu Geanina

Airbag – o călătorie în adâncurile sinelui

Trupa norvegiană de progressive rock cu rădăcini în emoţiile caracteristice unor trupe precum Pink Floyd sau Porcupine Tree, dar care, în opinia mea, reuşeşte de multe ori sape mai adânc, Airbag, este o descoperire făcută cu câţiva ani în urmă la sugestia unui prieten drag. Din primul minut al piesei „Colours„, prima sugerată de altfel, am fost cucerită definitiv şi iremediabil. Versurile se împletesc de minune în jurul unui bagaj de emoţii greu de conţinut de o singură persoană, iar instrumentalul, dureros de realist şi visător în acelaşi timp, te răscoleşte într-un interior pe care poate nici nu ştiai îl deţii. Precum o alarmă de trezire a unui sine aflat în comă.

Dar încep cu începutul, înainte las purtată de val. Airbag şi-a pus bazele prin 2005 oficial, dar membrii trupei cântau împreună de fapt de prin ’94. În 2005 au lansat însă şi primul EP, „Sounds that I hear„. Cu un cunoscut şi recunoscut sentiment de Floyd, membrii trupei reuşeau în acel moment încapsuleze în şapte piese (dintre care recomand „How I wanna be” şi „Safe like you”, printre altele) un ocean nesfârşit de simţăminte, într-un mod idilic, dar melancolic, transpus în lirică şi instrumental, gemenii emoţionali care nu ar putea supravieţui unul făr‘ de celălalt.

Urmează în 2007 un al doilea EP, „Safetree„. EP-ul conţinea patru piese (din rândul cărora recomand „Colours” şi „Steal my soul„), ce respecta deja un stil care, cumva, capătă un statut propriu, uşor de recunoscut şi uşor de introdus în rutina zilnică de doză muzicală.

În 2009 lansau şi un prim album complet, intitulatIdentity„, care conţinea o mare parte din piesele incluse pe EP-urile nelansate printr-o casă de discuri până atunci, într-o formă oarecum rafinată. De o simplitate extraordinară cromatic, dar de o complexitate fără limite emoţional, albumul, precum toate materialele lansate de trupă, curgea dinspre auz spre suflet, unde îşi făcea un culcuş etern, special şi unic localizat.

Continuarea, „All rights removed„, lansat în 2011, conţinea şase piese, dintre care cea mai lungă are nu mai puţin de 17 minute lungime, cu o tematică de dor, de melancolie asurzitoare, de singurătate dorită. Albumul oferea o nouă experienţă pe care o poţi trăi individual, simţită diferit de la persoană la persoană, dar care descrie în definitiv ceea ce ne face umani: capacitatea noastră de a ne naşte la nesfârşit într-un nou suflet, cu noi simţăminte, pe care poate nici noi înşine nu îl cunoaştem complet.

The greatest show on Earth„, lansat în 2013, punea o idee mai mult accent pe melodie şi pe influenţele floydiene şi pe gândurile care pun stăpânire pe firea umană la nivel cotidian. Piese precum „Redemption” sau „Surveillance” (toate cele trei părţi) urmau un tipar divizat în două părţi fluide: lirica în prima parte, experienţa chitaristică în cea de-a doua parte.

Ultimul material lansat de Airbag, „Disconnected” (2016) conţine, de asemenea, şase piese cu o tematică care se învârte în jurul alienării dintre individ şi societate, aşteptările celor care ne înconjoară şi starea emoţională care ne defineşte individual. Peisajele muzicale, texturile felurite şi aranjamentele exploziv de dramatice, antrenate şi de clape, oferă o nouă experienţă care îi defineşte astăzi pe cei din Airbag. Chitara subtil de stilizată în jurul unei empatii crescânde dovadă de un geniu care îţi trezeşte simţurile în orice firicel al trupului muritor şi nemuritor.


Chitara
lui Bjorn este, de altfel, personaj principal în toate materialele lansate de trupă, precum şi în materialele sale solo, despre care voi vorbi puţin la final, cu graţia şi delicateţea care îţi zbârleşte profunzimile, în timp ce cedează în faţa unei tăceri asurzitoare. Fiecare solo este un deliciu misterios şi atipic, precum un suspin într-o cameră cu ecou, care te împrejoară şi te absoarbe în sine, care te răscoleşte şi te abandonează în singurătatea pe care undeva, cândva, cu toţii ajungem o trăim, dar care te tentează şi atrage într-o nouă ascultare, sperată a fi nesfârşită.

Bjorn Riis, aşa cum menţionăm mai devreme, figura care o mare parte din spiritul Airbag, are şi o carieră solo (albume: „Lullabies in a Car Crash”, „Forever Comes to an End„), la fel de emoţionant bazată pe trăir. Aceleaşi solo-uri dureros de visătoare în armonii şi realiste în lirică te vor cuceri, fiecare notă fiind fără îndoială inclusă în locul perfect.

Muzica Airbag este complexă, completă, dureroasă, pliată pe suflet şi închinată acestuia, umană şi melancolică, destinată visătorilor fără leac, care, spre deosebire de orice altceva în viaţă, rămâne cu tine pe vecie.

Cu căştile pe urechi las creaţi propria poveste Airbag,

Geanina

Artişti:
Asle Tostrup: voce, chitară
Jorgen Hagen: clape
Joachim Slikker: tobe
Bjorn Riis: chitară
Anders Hovdan: bass

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!