Trupa de punk acustic folcloric medieval transilvănean, Ad Hoc, se află pe ultima sută de metri cu pregătirea lansării primului videoclip 360 de grade al noului single „Furtuna II”. Evenimentul va avea loc joi, 27 octombrie 2016, la Club Fabrica din Bucureşti, începând cu ora 20:00.
Videoclipul este realizat de către Spice Media Production & 360 Pro Team, iar filmările au fost făcute în Parcul Natural „Grădina Zmeilor” din județul Sălaj, un loc plin de legende, tradiții și mister. Melodia „Furtuna II” face parte din coloana sonoră compusă de trupa Ad Hoc, pentru un spectacol de proporții în România, la care au participat peste 100 de actori. Spectacolul este conceput de Liviu Pancu, actor și regizor la Teatrul Național din Târgu Mureș.
Corbu: „În Furtuna II este vorba despre o stare interioară ancestrală pe care o facem vizibilă în exterior printr-o filmare interactivă de 360 de grade. Prin tehnologia modernă oferim o experiență neobișnuită, prin care cel ce vizionează clipul poate să se uite în toate direcțiile surprinse de camera de filmat, iar prin ideea melodiei transpusă în versuri și muzică, oferim un alt fel de „călătorie de 360 de grade”, dar că de data asta folosim sufletul pentru o vizionare interioară.”
Pentru ca vizionarea de 360 de grade, pe care o facem cu sufletul în călătoria interioară, să fie cât mai intensă, trupa a invitat mai mulți artiști care pun umărul la bătaie și împreună vor asigura toate ingredientele unei călătorii de neuitat.
Pe întreaga durată a evenimentului var fi proiecții video pregătite de Andrada Băleanu.
În deschidere e invitat artistul TrickSodus Da Muv, ce va prezenta conceptul mitologic de bătălie cosmică dintre Lumină şi Întuneric „Eterna Lupta”(foloseşte ghilimele româneşti „”), o împletire de artă-manifest cu sunete atmosferice şi dans. Sunetul didgeridoo-ului în frecvențe sacre si subbass rithyms made by Alien Lama ne va aduce aminte de marea putere ce stă în conectarea cu Mama Pământ și va genera un dialog suflet – trup exprimat scenic de Sampradana și Sveta Bird (dans freestlye, solo & contact impro).
Alături de trupeții de la Ad Hoc, vor urca pe scenă și ArtGenerator, un grup de creaţie format din două absolvente şi două stundente UNATC (Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică – coregrafie, actorie, dramaturgie): Mariana Gavriciuc, Petra A. Binder, Maria Beatrice, Cristina Tudor. Cele 4 fete creează şi performează în zona de teatru-dans. De altfel, ele lucrează mult pe improvizație, pentru a produce performance-uri, happening-uri, instalații. Pornind de la locația în care se află și în care urmează să performeze, fetele se folosesc de tot ceea ce se află în jurul lor (de la oameni, obiecte, spațiu, fundal sonor) pentru a crea actul artistic.
Prețul unui bilet cumpărat în avans este de 15 lei, iar în seara evenimentului 20 de lei. Biletele se pot achiziționa prin pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet (Hard Rock Cafe Bucharest, Berăria H, Magazinul Muzica, Rețeaua SAY SHOP, Agențiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metroul Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele IQBox și Uman, Cafe DeKO, Vintage club, Club Quantic și pe cele 1500 de terminale self-service ZebraPay din Kaufland, Cora, Auchan, Carrefour și Mega Image din toată țara).
Online puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone, pe factura Orange, ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară sau prin OP.
Eveniment facebook:
https://www.facebook.com/events/693641554117945/
Teaser Furtuna II (videoclip 360 de grade):
https://www.youtube.com/watch?v=p9raRVCJMEg