Nordul Europei nu încetează să ne surprindă atunci când vine vorba despre muzică. Iată cum Finlanda, o țară cu o populație redusă ca număr (undeva în jur de 5 milioane de locuitori) oferă condițiile necesare pentru dezvoltarea unei școli veritabile de metal. De la Amorphis până la Wintersun avem o varietate de proiecte muzicale și de albume care își merită toți banii.
Swallow the Sun este una din formațiile mele preferate pe care am întâlnit-o în 2010 la ARTmania. Lor le datorez – în cea mai mare măsură – introducerea mea în ceea ce înseamnă „extreme metal” sau, mai pe scurt: muzică cu grohăială. De la New Moon, album ce a fost promovat în acel an la Sibiu, până astăzi formația a mai lansat două albume remarcabile și de reținut pe tot parcursul vieții.
Nu aș fi crezut că îmi voi trata dependența de The Emerald Forest and the Blackbird (lansat în 2012) cu un alt album kvlt – exact cum scrie pe degetele de la mâna stângă ale vocalistului – cu un alt album al aceleiași formații. „You can’t compare real emotions with happy music” a declarat într-un interviu Aleksi Munter, responsabilul cu clapele.
Pe bună dreptate Song from the North este orice, dar nimic legat de fericire. Păstrându-se tradiția kvlt, formația nu a lansat albumul în dublu-disc, ci în format triplu cu o durată a pieselor cel puțin rezonabilă dat fiind că vorbim de numai patru ani de muncă. Cele două ore jumătate de audiție sunt Gloom, Beauty și Dispair, așa cum au fost denumite cele trei părți ale albumului, lucrate cu multă atenițe. Century Media Records s-a ocupat de promovarea albumului și încă odată este surprinzător modul rapid în care s-au mișcat lucrurile pentru lansarea albumului, dat fiind că imediat după 2012 trupa a renunțat la serviciile Spinefarm Records pentru a semna cu actualii colaboratori.
Gloom este discul ce poartă încărcătura muzicii consacrate Swallow the Sun. Growl-uri alternate cu vocea clean, instrumentalul la fel de alternant și o lirică poetică rafinată. După piesa Rooms and Shadows s-a realizat un videoclip, singurul de pe acest album până în momentul redactării acestui material. Personal am fost plăcut surprins de ultimele două piesese: Lost and Catatonic și From Happiness to Dust. Prima îți provoacă instant tulburări mintale datorită profunzimii liniei melodice, în timp ce a doua are, după părerea mea, cele mai artistice versuri de pe întreg albumul:
This tomb of my heart turned happiness to dust
Days changed to lifetimes of promises and rust
All friends around me
From happiness and dust
And I’m ready to go now where I won’t be lost
Trecem la următorul disc, la Beauty. Lipsit de elemente metal, această abordare muzicală ar putea face formația să fie mai apropiată de publicul mainstream și totuși să nu sacrifice din calitatea muncii prestate. Dacă discul precedent a câștigat titlul de „cele mai frumoase versuri”, acesta are cea mai plăcută piesă de ascultat: Before the Summer Dies. Recomand și Songs from the North pentru alternanța de voce masculină cu cea feminină (ambele clean), dar și The Heart of a Cold White Land.
În fine, al treilea și ultimul disc, Dispair are marea calitate că este conceput încât să fie ascultat cap-coadă, pierzându-se mult din esență dacă piesele sunt ascultate separat. Personal nu sunt chiar atât de atras de acest disc, poate și din cauza trăsăturilor „dure” de doom tipic anilor `90 pe care le are și din cauză că formația nu a avut o abordare clasică și simplistă a genului, ci mereu l-a combinat cu alte genuri.
Artwork-ul albumului are prea puține elemente comune cu echivalentele albumelor precedente. De data aceasta lucrările grafice în tonalități închise au fost înlocuite cu o serie de fotografii realizate după o ședință foto din 2013. Prim-planul îl reprezintă o femeie tânără și pare că oferă ceva luminozitate, însă rămâne cufundată în mitologie; spiritul copacului – o spun cu o tonalitate mai amuzată – îmi aduce aminte de Malfurion Stormrage și de prietenii lui, Night Elves, din World of Warcraft. Pe deasupra domnișoara este însoțită de „roza vânturilor”, numai bună de orientare pentru când ascultăm 66,50’ N, 28,40’E ca să nu ne pierdem prin Cercul Polar în călătoria imaginară pe care ne poartă instrumentalul (piesa a șasea, înregistrată pe al doilea CD).
Albumul a căpătat deja ceva experiență. Lansat pe 13 noiembrie anul anterior a trecut și prin iarnă și a ajuns în primăvară. S-a clasat pe locul 7 în topurile finlandeze și a ocupat o poziție mai bună a formației în topurile nemțești.
Închei această cronică de album odată cu ascultarea (pentru a nu știu câta oară) a celor trei discuri. Swallow the Sun demonstrează încă odată calitate artistică de înaltă clasă și într-o epocă digitală în care artiștii se luptă cât mai mult pentru a-și mări încasările financiare, finlandezii rămân fideli calității actului artistic, fără nici un compromis.
